Angiografia prin rezonanţă magnetică explorează prin tehnici cu flux lent şi rapid atât vasele arteriale, cât şi pe cele venoase din orice regiune a corpului și oferă informaţii despre fluxul sanguin.

Indicaţiile obişnuite pentru această examinare sunt: disecţiile vaselor arteriale, anevrismele, tumorile ce prezintă raporturi strânse cu vasele arteriale, ocluziile arteriale, anevrismele, malformaţiile arteriovenoase cu diverse localizări ș.a..

Aplicabilitate:

  • în afecţiuni ale venelor sau ale arterelor precum: anevrisme vasculare, tromb la nivel vascular sau ruptura parţială a peretelui vascular;
  • în detectarea bolilor aterosclerotice (plăci de aterom) în arterele carotide ce pot limita fluxul sanguin cerebral și pot provoca accidente vasculare cerebrale;
  • în detectarea bolilor aterosclerotice la nivelul membrelor inferioare ;
  • în detectarea afecțiunilor arterelor renale;
  • pentru vizualizarea fluxul de sânge la pacienții propuși pentru un transplant de rinichi;
  • în evaluarea unui stent după implantare și în evaluarea vaselor la pacienții propuși pentru stentare;
  • în evaluarea arterelelor care vascularizează o tumoră, înainte de intervenția chirurgicală sau de alte proceduri precum chemoembolizarea sau radioterapia;
  • în identificarea disecțiilor de aorta sau a ramurilor sale majore;
  • în examinarea arterelor pulmonare pentru detectarea embolismului pulmonar (trombi vasculari) sau malformațiilor arterio-venoase pulmonare.