Dispozitivul MC-5A este un aparat utilizat pentru terapia Scrambler produs de compania Calmare Therapeutics. Este destinat tratamentului durerii cronice neuropatice și a altor forme de durere refractară și acționează printr-o metodă de reprogramare a semnalelor nervoase.
Principiul care stă la baza funcționării dispozitivului MC-5A este cel al „reprogramării” neuronale. Folosind curenți de joasă amplitudine transmiși prin electrozi de suprafață amplasați în proximitatea zonelor cu durere severă, se transmit informații artificiale de tip ”self” și ”nonpain” către centrii nervoși care procesează informațiile dureroase. În felul acesta, creierul este „convins” că acele centre de durere nu mai există (principiul ”retrain the brain”).
Caracteristici principale ale dispozitivului MC-5A:
Utilizează impulsuri electrice neinvazive pentru a transmite semnale "normale" către nervii afectați, înlocuind semnalele dureroase percepute de creier. Contracarează "circuitul de durere" cronic, antrenând sistemul nervos să revină la funcționarea normală.
Non-invaziv și fără medicamente: tratamentul nu implică intervenții chirurgicale sau administrarea de analgezice, eliminând riscul de efecte secundare și dependență.
Control ajustabil: intensitatea și frecvența impulsurilor pot fi reglate în funcție de nivelul durerii și de sensibilitatea pacientului.
Durată personalizată a tratamentului: fiecare sesiune durează între 30 și 60 de minute, iar protocolul tipic include 10-12 ședințe consecutive.