Ecografia, o investigație de rutină care se poate face pe tot parcursul vieții

Ecografia reprezintă o tehnică imagistică folosită în diagnosticul a numeroase afecțiuni, dar și în diverse protocoale de screening. Ecografia folosește ultrasunetele pentru ca specialiștii să poată vizualiza diverse structuri din corp precum organele interne, vasele de sânge, musculatura sau alte tipuri de țesut. Ecografia poate fi deloc invazivă sau poate implica un anumit grad de invazivitate așa cum este în cazul examinărilor ultrasonografice intravaginal sau transrectale. Printre avantajele ecografiei se numără faptul că se poate repeta ori de câte ori este nevoie și că are un cost accesibil. În plus, ecografia se poate face pe tot parcursul vieții, oferind beneficii atât pentru vizualizarea intrauterină a bebelușului, dar și pentru monitorizarea stării de sănătate de la naștere și până la vârsta a treia.

Câte tipuri de ecografii există în funcție de complexitate?

Tipurile de ecografii pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii, gradul de complexitate fiind unul dintre acestea. Astfel, din perspectiva acestui criteriu, ecografiile pot fi de:

  • Complexitate redusă (în această categorie, intră ecografiile abdominale, pelvine sau de tiroidă), cele în care medicul aplică dispozitivul de examinare pe zona investigată, după folosirea prealabilă a unui gel special
  • Complexitate medie (în această categorie, intră ecografiile transvaginale și cele transrectale care necesită o pregătire specială)
  • Complexitate mare (în această categorie, intră ecocardiografiile, ecografiile Doppler și sonoelastografiile care se fac cu ajutorul unor echipamente complexe). De asemenea, în anumite cazuri, specialiștii pot folosi ultrasunetele pentru a examina organele interne în timpul unei endoscopii.

Cum decurge o ecografie?

În funcție de zona examinată, medicul specialist în imagistică sau de altă specialitate, cu competență în ecografie, va face câteva recomandări pacienților înainte de ecografie. De exemplu, în cazul examinării abdominale, pacienții vor consuma o cantitate mai mare de apă pentru o mai bună vizualizare a vezicii urinare. Pe de altă parte, în cazul examinării intravaginale, este nevoie ca pacientele să meargă la toaletă înainte de examinare, pentru o mai bună vizualizare a aparatului genital.

În mod normal, o ecografie durează între 10 și 45 de minute, timp în care pacienții vor sta așezați pe un pat de examinare. Medicul va aplica un gel pe suprafața care va fi examinată (în cazul examinărilor externe), iar pe durata examinării, va culege informații despre zona examinată cu ajutorul unui dispozitiv care le va transpune în imagini pe ecranul ecografului.

Care sunt simptomele care pot impune o ecografie?

În funcție de localizarea lor, diverse tipuri de simptome pot impune diverse tipuri de ecografii, alături de examinările medicale clinice. Astfel, printre simptomele care pot fi investigate ecografic se numără:

  • Durerea abdominală (cu ajutorul ecografiei, medicii pot investiga și vizualiza ficatul, pancreasul, vezica biliară, rinichii)
  • Durerea pelvină sau sângerările anormale (acestea pot fi investigate cu ajutorul ecografiei intravaginale)
  • Orice nodul sau umflătură la nivelul organismului (cu ajutorul ecografiei, pot fi analizate țesuturile moi sau vasele de sânge)
  • Dificultățile de respirație (acestea ar putea impune o ecografie în zona toracelui)
  • Tulburările de urinare (acestea pot fi evaluate printr-o ecografie a vezicii urinare și a rinichilor)

Ce tipuri de afecțiuni pot fi investigate printr-un protocol care să includă ecografie?

Pe lângă recomandarea de a face ecografie în cazul în care pacienții se confruntă cu simptomele menționate, medicii includ ecografia și în protocoalele de monitorizare a unor afecțiuni. Astfel, acestea pot fi folosite în monitorizarea unor afecțiuni cronice precum hipertensiunea arterială (se evaluează ecografic arterele renale și funcția inimii), diabetul (se evaluează ecografie rinichii și vasele de sânge), afecțiunile hepatice (se poate face sonoelastografia pentru a se evalua fibroza ficatului), afecțiunile cardiace (se recoamandă ecocardiografii regulate), anumite cancere (se pot evalua anumite tumori și se pot face biopsii ghidate ecografic), bolile tiroidiene (se face ultrasonografia tiroidei) sau artrita reumatoidă (se evaluează ecografic inflamarea articulară).

Ce ecografii se fac mai frecvent în funcție de vârstă?

Pentru că nu prezintă riscuri sau efecte adverse, ecografia se face începând cu sarcina, monitorizarea fetală bazându-se pe acest tip de examinare. Apoi, ecografia se poate face începând de la naștere, cele mai frecvente tipuri de examinări ultrasonografice în funcție de vârstă fiind:

  • Ecografia craniană și cea de șold la bebeluși
  • Ecografia abdominală la copii și adolescenți
  • Ecografia abdominală, de tiroidă, mamară și pelvină la persoanele cu vârsta între 20 și 50 de ani
  • Ecografia cardiacă, cea vasculară, abdominală și de prostată la adulții cu vârsta peste 50 de ani

Ce ecografii pot fi făcute în cadrul programelor de prevenție și de screening?

Pentru că este accesibilă, ecografia poate fi făcută regulat, pe tot parcursul vieții, la recomandarea medicului. Aceasta poate însoți evaluările medicale anuale de rutină, care includ examinările medicale generale și analizele de sânge. În funcție de sex și vârstă, medicii pot recomanda diverse tipuri de ecografii.

Femei

Între 18 și 30 ani-se pot face de rutină sau în funcție de anumite simptome, ecografia pelvină și cea mamară.

Între 30 și 50 de ani-se pot face de rutină sau în funcție de anumite simptome, ecografia tiroidiană, ecografia pelvină și cea mamară.

Peste 50 de ani-se pot face de rutină sau în funcție de anumite simptome, ecografia abdominală, ecografia pelvină și cea mamară.

Bărbați

Între 18 și 30 ani-se pot face de rutină sau în funcție de anumite simptome, ecografia abdominală și cea testiculară.

Între 30 și 50 de ani-se pot face de rutină sau în funcție de anumite simptome, ecografia tiroidiană și cea abdominală.

Peste 50 de ani-se pot face de rutină sau în funcție de anumite simptome, ecografia transrectală de prostată, ecografia pentru eventuale anevrisme de artere abdominală și cea pentru evaluarea vezicii urinare.

Pe lângă aceste examinări, atât femeile cât și bărbații pot face ecocardiografii și evaluări ultrasonografie ale vaselor de sânge.

Ce specialist poate face ecografii?

La ora actuală, examinările medicale ecografice pot fi făcute de medici din mai multe specialități medicale, în cazul în care aceștia au competență în efectuarea ecografiilor. Astfel, ecografiile pot fi făcute în primul rând de medicii specializați în imagistică medicală, dar în funcție de zona examinată, pot fi făcute și de către specialiștii ginecologi, cardiologi, urologi, gastroenterolog sau endocrinologi.

Ce trebuie să știi despre ecografia mamară?

Ecografia mamară este inclusă în programele de screening pentru cancer mamar și poate fi făcută regulat înainte de vârsta de 40 ani, dar și după această vârstă, alături de mamografie. Prezența unei formațiuni care se simte la palpare, orice secreție mamară anormală, modificările de culoare și de textură ale pielii sânilor, țesutul mamar dens sau prezența unui risc crescut de cancer de sân în familie sunt tot atâtea motive pentru a efectua ecografii mamare regulate.

Ce indicații poate avea ecografia abdominală?

O investigație ultrasonografică extrem de utilă pentru a evalua starea de sănătate a pacienților este ecografia abdominală. Aceasta se poate face și în cazul apariției unor simptome precum durerea sau pierderea în greutate, în lipsa unei diete, dar se aplică și pentru a evalua și monitoriza afecțiuni ale ficatului, veziculei biliare, pancreasului, vezicii urinare și rinichilor. În plus, se poate face ca metodă de screening pentru a monitoriza starea arterei abdominale, expusă anevrismelor în cazul bărbaților cu vârsta între 65 și 75 de ani care fumează sau care au fumat perioade lungi.

Când se recomandă o ecografie a ficatului?

Ficatul este unul dintre cele mai importante organe din corp, fiind afectat frecvent de boli induse de excesele de alcool, alimente sau de virusurile hepatice. În aceste condiții, evaluarea ecografică hepatică le este de mare ajutor specialiștilor gastroenterolog pentru a diagnostica și monitoriza diverse afecțiuni hepatice. Ecografia hepatică poate fi indicată de medici și poate fi făcută de orice pacient cu valori anormale ale enzimelor hepatice, cu suspiciune de steatoză hepatică (ficat gras), cu risc crescut de ciroză și cancer hepatic (persoanele infectate cu virusurile hepatitelor B și C), cu ciroză, cu boală hepatică alcoolică sau cu ascită. În plus, prin sonoelastografie, o investigație imagistică mai sofisticată, se poate analiza în mod neinvaziv gradul de fibrozare a ficatului.

Ce trebuie să știi despre ecocardiografie?

Ecocradiografia sau ecografia cardiacă este o investigație extrem de utilă, pentru că poate oferi informații atât despre structura, cât și despre funcționarea inimii. Se poate face, alături de alte examinări și investigații, pentru a evalua un murmur cardiac, fracția de ejecție, starea valvelor cardiace, dimensiunea inimii și grosimea pereților cardiaci, pentru a evidenția eventuale defecte cardiace congenitale, pentru a monitoriza cardiomiopatiile și eficiența unor terapii și proceduri cardiace, dar și pentru a evalua simptome precum durerile în piept sau dificultățile de respirație.

Ce trebuie să știi despre ecografia intravaginală?

La ora actuală, aceasta însoțește examinările ginecologice anuale pe care orice femeie ar trebuie să le facă pe parcursul vieții. Ecografia intravaginală are multiple beneficii și poate pune în evidență diverse afecțiuni precum prezența chisturilor ovariene, a fibroamelor uterine, polipilor, endometriozei, anomaliilor uterine sau a bolii inflamatorii pelvine. Orice durere pelvină, sângerare anormală sau imposibilitate de a rămâne însărcinată pe cale naturală trebuie investigate și ecografic.

Ce se poate investiga cu ajutorul ecografiei Doppler?

Un alt tip de ecografie pe lag recomandat unui număr mare de pacienți este examinarea ecografică Doppler. Cu ajutorul acesteia, se poate evalua fluxul sanguin prin diverse tipuri de vase de sânge, medicii putând detecta cheaguri de sânge, funcționarea deficitară a valvelor de la nivelul venelor membrelor inferioare, defecte ale valvelor inimii, boli congenitale cardiace sau ocluzii arteriale.

SURSE

ULTRASOUNDPAEDIA – Your portal to a world of ultrasound education and training

https://www.nhs.uk/tests-and-treatments/ultrasound-scan

Breast Ultrasound: What It Is & Why It’s Done

https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/ultrasound/expert-answers/doppler-ultrasound/faq-20058452
Scroll to Top