Adenomioza uterină: ce este această afecțiune și ce soluții există pentru paciente

Ce este adenomioza uterină?

Adenomioza uterină reprezintă o afecțiune ginecologică localizată la nivelul corpului uterin. Aceasta apare în momentul în care celulele mucoasei uterine, adică ale endometrului, se dezvoltă la nivelul țesutului muscular al uterului (miometrul), producând hipertrofie și hiperplazie la nivel uterin. Astfel, dezvoltându-se aceasta ectopie, uterul poate crește în volum, se poate sensibiliza, afecțiunea fiind însoțită de sângerări abundente anormale, similare celor date de endometrioză.

Care sunt cauzele?

Până în acest moment, nu se cunosc exact cauzele adenomiozei uterine, dar există mai multe teorii care încearcă să explice mecanismele bolii:

Prima teorie se bazează pe supoziția că țesutul endometrial se inserează profund în stratul muscular al uterului pe fondul unei leziuni sau a unei proceduri precum operația cezariană sau prelevarea de țesut uterin (dupa curetaj sau control instrumentar postpartum).

Cea de-a doua teorie se bazează pe premisa că leziunile adenomiotice se formează din anumite celulele embrionare pluripotente.

În plus, o a treia teorie lansată la începutul secolului XX de medicul ginecolog canadian Thomas Stephen Cullen descria adenomioza ca pe un proces de invaginare progresivă a suprafeței epiteliului.

Ce categorii de persoane sunt cele mai afectate?

Există câteva categorii de femei care sunt mai afectate de adenomioză decât altele. Astfel, printre acestea se numără:

  • femeile cu vârsta între 40 și 50 de ani, cele mai afectate de adenomioză, iar posibilele explicații ar fi faptul că acestea au un risc crescut ca urmare a unui număr mai mare de intervenții la nivel uterin, dar și a perioadei mai lungi de secreție hormonală față de femeile tinere. Însă nici persoanele tinere nu sunt ferite de adenomioză, aceasta depistându-se tot mai frecvent la tinerele cu infertilitate, datorită tehnicilor de imagistica avansate
  • femeile care au născut mai mulți copii, nașterile multiple crescând riscul afectării țesutului endometrial
  • femeile care au trecut prin intervenții chirurgicale la nivelul uterului, operații cezariană sau prin proceduri de curetaje uterine pentru diverse tipuri de evaluări si tratamente medicale
  • femeile care au comorbidități precum endometrioza sau fibromatoza uterină au un risc crescut de a face adenomioză. De altfel, în multe cazuri, endometrioza coexistă cu adenomioza si fibromatoza.
  • femeile afro-americane au o incidență crescută a bolii, acest grup etnic fiind urmat de persoanele caucaziene și de cele asiatice.

Ce simptome însoțesc adenomioza?

Deși adenomioza poate fi însoțită de simptome extrem de neplăcute, se estimează că 1/3 dintre paciente sunt asimptomatice. În celelalte cazuri, adenomioza are drept consecință următoarele semne și simptome:

  • Cicluri menstruale abundente si neregulate (meno-metroragii)
  • Durerile menstruale puternice
  • Durerile în timpul actului sexual (dispareunie)
  • Durerea pelvină cronică
  • Balonarea
  • Infertilitate/sub-fertilitate
  • Sensibilitatea uterină și creșterea în dimensiuni a uterului

Specialiștii descriu severitatea simptomelor fiind în multe situații corelată cu gradul de extindere în stratul muscular uterin a leziunilor de adenomioză.

Cum se diagnostichează adenomioza?

Dacă în trecut, această afecțiune era confirmată histopatologic după histerectomie, astăzi tehnicile imagistice performante permit medicilor ginecologi să evalueze pacientele cu suspiciune de adenomioză prin:

  • ecografie transvaginală (aceasta poate releva un corp uterin anormal crescut în dimensiuni, diferențe de grosime între cei doi pereți uterini, chisturi/leziuni focale de adenomioză sau îngroșarea endometrului)
  • imagistică prin rezonanță magnetică (datorită rezoluției crescute a aparatelor de rezonanță magnetică, specialiștii pot detecta leziunile mai mici de 5 mm, dar și modificările de consistență și grosime ale țesutului muscular uterin).

În plus, prin examinare clinică, medicii ginecologi pot detecta modificările dimensiunilor uterului, însă diagnosticul de precizie în adenomioză poate impune examinarea histopatologic a țesutului endo-uterin.

Ce impact are asupra stării de sănătate?

Deși este o afecțiune benignă, adenomioza are un impact sever asupra stării de sănătate și a calității vieții, în special în cazul femeilor tinere care își doresc să devină mame. Astfel, adenomioza este frecvent asociată cu infertilitatea prin afectarea a peristaltismului uterin și a transportului lichidului seminal, îngroșarea țesutului endometrial cu inflamație subsecventa, dar și risc crescut de avort etc.

Ce soluții de tratament există?

La ora actuală, pacientele cu adenomioză pot beneficia de tratamente personalizate, care sunt stabilite de medic în funcție de severitatea simptomelor, a vârstei pacientei sau a dorinței de a avea copii. Astfel, medicii pot recomanda:

  • medicamente antiinflamatoare nesteroidiene pentru reducerea durerii cronice
  • terapii hormonale pentru combaterea durerii și menstruațiilor abundente (acestea pot fi eliberate în corp prin dispozitive intrauterine sau prin pilule contraceptive)
  • intervenții chirurgicale precum adenomiomectomia (rezecția țesutului de adenomioză, intervenția având cu risc mare de recidivă a bolii), ablația endometrială (această nu este eficace în cazul adenomiozei profunde), histerectomia (aceasta este considerată un tratament eficace în cazul pacientelor cu simptome severe, care și-au încheiat perioada reproductivă).

La ora actuală, specialiștii aplică și terapii de ultimă generație precum HIFU (ultrasunete focalizate de înaltă intensitate), mai puțin invazive, însă acestea nu dau întotdeauna rezultate.

SURSE

Adenomyosis Clinical Presentation: History, Physical Examination

Adenomyosis — The Center for Endometriosis Care

Adenomyosis: Diagnosis and Management | AAFP

The most affected categories of women by adenomyosis include:

Adenomyosis | Johns Hopkins Medicine

The Incidence and Clinical Impact of Adenomyosis | SpringerLink

Adenomyosis – NHS

Scroll to Top